Viata de nomad: Ani vinde pepeni clujenilor de la sapte ani

Ani Mosor vinde lebenita de la sapte ani. In fiecare an, pe la inceput de iulie, tanara din Bechet lua drumul Clujului cu masinile burdusite de pepeni. Pe atunci era un tanc de om, isi petrecea vacantele in praful pietelor din Cluj. Acum, ajunsa la 24 de ani, Ani are afacerea ei. Vinde lebenita clujenilor la o taraba din Marasti, iar cand nu se targuieste cu cumparatorii, spala si gateste pentru cei doi copii, Diana si Sorin.

Au venit in urma cu o luna si jumatate si au vandut zeci de remorci de pepeni. Ani si sotul ei, Remus, alaturi de Diana si Sorin, cei doi copii care au batut, toata vara, cartierul Marasti pe o trotineta, mai au cateva zile pana se intorc acasa, in Bechet. Ultimele zile de vara sunt pe numerate, la fel ca si gramajoara de pepeni stivuiti intr-un colt. A fost un an bun, admite tanara. Pepenii au fost dulci si clientii darnici. Dar tot mai bine se castiga din culesul de masline, in Spania.

Ani Mosor e, pe jumatate, clujeanca. De mica, pe cand avea sapte ani, si-a petrecut aici fiecare vara. Cunoaste toate cartierele orasului, fiecare coltisor de piata. Isi aminteste si acum de cum se agata de fusta mamei si se juca in praful din Floresti, cu alti copii din cartier.

“Acolo a fost mama prima data, in Floresti, la o piatra maaare. Am vandut, apoi, in Grigorescu, pe Fabricii, in Observator. Cunosc Clujul ca-n palma”, gesticuleaza tanara.

De la 18 ani, Ani si-a deschis standul ei, dupa care l-a cunoscut pe sotul ei, Remus. Tinereii din Dolj asta stiu sa faca cel mai bine: sa cultive pepeni si apoi sa-i vanda la taraba.

Cand e intrebata de cat castiga din asta, tanara ridica din umeri.

“Se castiga mai bine la masline, in Spania. Cu lebenitele nu e usor, bagi o gramada de bani in ele, pe o samanta dam 30 de bani, cumparat pamant special pentru ele. Cumparam folia, platim terenul…”.

Viata de nomad

Vreo cincizeci de nopti a dormit tanara in cortul improvizat pe un teren, chiar langa Canalul Morii, pentru care a platit chirie de vreo 2.500 de lei pe luna. E inca dimineata, dar Ani vinde pepeni de la ora sapte. Acum, s-a apucat sa mature trotuarul din fata tarabei, sa fie curat pentru clienti. Sotul ei, Remus, a luat duba si s-a dus langa Clujana, acolo unde mama lui vinde si ea lebenita, imnpreuna cu baiatul de cinci ani, Sorin.

Micuta Diana a ramas cu ea, iar acum isi omoara timpul cu cateva carioci colorate, pe canapeaua patata asezata la umbra cortului.

Familia tinerei si-a amenajat pe marginea drumului un adevarat camin, cu dormitor si bucatarie. Si-au instalat si un aragaz legat la o butelie, unde Ani a gatit toata vara mici sau supa de pui.

Viata de nomad nu e deloc usoara. De o luna si jumatate, familia s-a spalat la lighean, dupa ce Remus aducea apa din Piata Marasti sau de la vecinii din apropiere.

In spatele corturilor, Ani a pus la uscat inca un rand de haine, sa nu le duca murdare acasa, la Bechet. Asa a facut toata vara. A spalat hainele la lighean, s-a descurcat cum a putut.

De la pepeni la masline

Banii pe care-i fac din vanzarea pepenilor nu le ajung un an intreg, asa ca, dupa ce isi fac bagajele si se intorc la Bechet, Ani si Remus impacheteaza din nou si iau drumul Spaniei. Acolo vor sta doua luni si vor lucra la o ferma de maslini.

“Stam doua-trei luni, cat e sezonul de munca, si la urma venim acasa. De data asta, copiii raman acasa, cu soacra-mea”, spune tanara.

Acasa, la Bechet, familia Mosor cultiva nu numai pepeni, ci si rosii. Sezonul de insamantare a pepenilor incepe inca din luna martie. Anul acesta, au cultivat pe sase hectare de teren, pe care l-au concesionat.

“Vara, luam oameni cu ziua la munca, nu ne descurcam singuri... E mult de munca. Pepenii ii invelim, facem o arcada de lemn cu folie pe deasupra”, povesteste ea.

Dupa o luna si jumatate, Ani se pregateste sa vanda ultimii pepeni, la taraba din Marasti. Ce-i ramane ii duce in Piata IRA. Isi strange lucrurile si ia, din nou, drumul Bechetului, in duba alba a familiei.

 “Luni ne strangem lucrurile si plecam, in 5-6 ore suntem inapoi, la Bechet”.

“Ne vedem la anu’”, spune ea, in timp ce serveste doi client cu lebenita. La anu’, Ani si Remus vor veni tot la Cluj, aici se mananca mai multa lebenita, conchide ea.

 

Comentarii

Dan

30.08.2014 16:41

Oare-i bine? Si-a făcut și o baie acolo unde a dormit? Ăsta e nivelul de civilizatie pe care îl avem. Sa nu ne înșelam privind în alta parte. Din păcate exemplul de mai sus, mâncătorii de semințe din parcul central, vânzătorii de porumb fiert din oale îndoielnice sunt indicatori ai nivelului de civilizație pe care îl avem.

Adauga comentariu