În octombrie 2021, la Cluj s-au vândut cu 31% mai puține imobile decât în octombrie 2020

La Cluj, luna trecută s-au vândut 2 994 imobile. În octombrie 2020, au fost tranzacționate 4 392  imobile. În octombrie 2021 s-au vândut, așadar, cu 1 398 mai puține imobile față de aceeași lună a anului trecut. Procentual, vânzările au scăzut cu 31%.

În plus, Clujul a pierdut, pentru a treia lună consecutiv, locul III de pe podiumul național al tranzacțiilor imobiliare (și locul I în provincie), în favoarea Brașovului, care a înregistrat o cifră mai mare de vânzări decât Clujul, atât în intervalul ianuarie – octombrie 2021 (31 765 Brașov vs. 30 554 Cluj), cât și în luna octombrie a acestui an (3 215 Brașov vs. 2 994 Cluj).

În contextul pandemiei, cu universitățile online, munca remote și viața socială mult redusă, Clujul imobiliar extraordinar de scump începe să pierdă teren în fața unor orașe mai mici, dar mai atractive pentru investitori. Această tendință împlinește deja un trimestru, iar dacă se va permanentiza, Brașovul ar putea deveni „noul Cluj”.

Vânzările, în cifre care vorbesc de la sine

Potrivit datelor statistice oferite de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în octombrie 2021, la Cluj s-au vândut 2 994 imobile – 991 unități individuale, 751 terenuri intravilane fără construcții, 991 terenuri intravilane cu construcții, 8 terenuri extravilane neagricole și 253 terenuri extravilane agricole.

În octombrie 2020, la Cluj s-au vândut 4 392 imobile – 1 087 unități individuale, 1 545 terenuri intravilane fără construcții, 1 212 terenuri intravilane cu construcții, 26 terenuri extravilane neagricole și 522 terenuri extravilane agricole.

În cele zece luni care au trecut din acest an pandemic, Clujul s-a situat pe locul 4 pe țară ca număr de vânzări imobiliare, cu 30 554 tranzacții, fiind  precedat de Brașov (31 765 tranzacții), Ilfov (34 887 tranzacții) și București (98 333 tranzacții).

În intervalul ianuarie-octombrie 2020, Clujul s-a situat pe locul 3 pe țară (și pe locul I în provincie), cu 28 061 tranzacții încheiate, fiind  precedat de Ilfov (43 101 tranzacții) și București (84 175 tranzacții).

Adauga comentariu