NU HYPERMARKETUL OROS AGRICULTURA, CI POLITICIENII. România au fost atenționată de Uniunea Europeană că nu a transpus în legislația națională reglementări europene ce interzic practici comerciale neloiale în sectorul agroalimentar

Un număr de 12 state europene printre care și România au fost atenționate de Uniunea Europeană că nu au transpus în legislațiile naționale reglementări europene ce interzic practici comerciale neloiale în sectorul agroalimentar. Este o primă etapă înainte să fie sesizată Curtea de Justiţie a UE, informează rfi.ro.

Vorbim despre o directivă adoptată în aprilie 2019, pentru protejarea agricultorilor şi a IMM-urilor din sectorul agroalimentar în faţa practicilor supermarketurilor.

De exemplu, statele trebuie să interzică efectuarea cu întârziere a unor plăţi sau anularea de ultim moment a unor comenzi în cazul produselor perisabile. Trebuie interzisă, de asemenea, modificarea unilaterală ori retroactivă a contractelor ori nerespectarea obligaţiei de a rambursa produsele nevândute.

Directiva permite agricultorilor şi IMM-urilor, ca şi organizaţiilor ce îi reprezintă, să dea în judecată hypermarketurile atunci când recurg la practici neloiale, iar statele membre trebuie să creeze autorităţi naţionale pentru a trata astfel de plângeri.

  • Primele consultări pentru legea privind transpunerea directivei 633/2019, au avut loc la Ministerul Agriculturii în primăvara lui 2020, deci la un an după apariția actului normativ european, sub ministeriatul lui Adrian Oros.
  • Acum, proiectul se află în dezbatere la Camera Deputaților (decizională) și există numeroase detalii tehnice în suspensie, cum ar fi termenele de plată – mai précis, dacă să fie mai scurte sau să se meargă până la maximul vizat de directive europeană.
  • Alte prevederi care suscită discuții, adoptate deja de Senat, se referă la diferențierea prețurilor în cazul aceluiași tip de produse sau alte detalii contractuale în relația furnizor-client.
  • Fără a intra în detalii, se pare să parlamentarii și-au dorit a fi chiar mai creativi decât legislatorii europeni. Dar cert este că, la doi ani de la apariția directivei, România tot nu a transpus-o în legislație.

ATENŢIE: Directiva europeană este menită să apere producătorii autohtoni și IMM-urile în fața unor practice neloiale din partea marilor rețele comerciale. Legislația europeană este concepută tocmai în apărarea producătorilor locali. Şi nu invers cum afirmă populiştii din Parlament.

Şi-atunci de ce nu se urgentează discuţiile din Parlamentul României, unde ministrul Adrian Oros (el însuşi parlamentar), deţine, prin intermediul Coaliţiei de guvernare, o majoritate mai mult decât confortabilă?

Adauga comentariu