Grav accident în lanț pe Traian Vuia, 6 mașini implicate

Un grav accident rutier a avut loc astăzi pe strada Traian Vuia din municipiul Cluj-Napoca, lângă Podul IRA. Din informațiile oferite de IPJ Cluj, 6 mașini sunt implicate:

„În jurul orei 14.50, o conducatoare auto de 19 ani care se deplasa pe strada Traian Vuia, pe banda întâi, în direcția localității Apahida, ar fi intenționat să schimbe banda de circulație pe care se afla cu banda a doua, intrând în coliziune cu un autoturism de pe banda a doua.

În urma coliziunii , autoturismul acroșat a fost proiectat pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu două autoturisme.

In urma coliziunii inițiale, autoturismul condus de tânăra de 19 ani a fost proiectat în autoturismul care se afla pe banda întâi, în fața sa și a pătruns pe sensul opus, acroșând un alt autoturism.

Testările cu aparatul etilotest au rezultat negative.

În urma accidentului a fost transportat la spital un bărbat în vârstă de 52 de ani,  care conducea autoturismul care ar fi fost acroșat inițial de conducătoarea auto de 19 ani.”




Foto: INFO TRAFIC jud. CLUJ

Adauga comentariu