Fostul sef al Politiei Rutiere a fost condamnat la inchisoare, dar inca ia salariu de 3.000 de lei pe luna de la IPJ Cluj

Fostul sef al Politiei Rutiere Cluj a fost condamnat, saptamana trecuta, la 2 ani si 6 luni de executare, pentru mai multe infractiuni, principala acuzatie fiind aceea ca a falsificat adeverinta de venit de la IPJ Cluj, cu scopul de a contracta un credit la BRD. Cu toate acestea, condamnarea in cazul agentului de poitie nu este definitiva, iar pana la o decizie definitiva, politistul primeste, in continuare, salariul lunar. El este pus la dispozitia IPJ Cluj din iunie 2013 si tot de atunci el beneficiaza de salariul de functie minim, corespunzator gradului profesional detinut, de salariul gradului profesional detinut si de gradatiile cuvenite. In medie, Muresan a avut, anul trecut, un venit lunar de aproape 3.000 de lei.

Potrivit declaratiei de avere, Alexandru Muresan a castigat, in 2013, 35.300 de lei, adica un venit mediu lunar de aproape 3.000 de lei. Chiar daca este condamnat penal, potrivit procedurii, "in perioada in care un angajat al IPJ este pus la dispozitie, ca  urmare a punerii in miscare a actiunii penale, beneficiaza de salariul de functie minim, corespunzator gradului profesional detinut, de salariul gradului profesional detinut si de gradatiile cuvenite, pana la definitivarea situatie", arata IPJ Cluj. Cu alte cuvinte, pana la o sentinta definitiva, fostul sef al Politiei clujene primeste salariul luna.

Alexandru Muresan este pus la dispozitia IPJ Cluj din momentul in care a fost trimis in judecata, in 20 iunie 2013, perioada in care "a indeplinit sarcinile si atributiile de serviciu stabilite in scris de seful unitatii de politie".

“Politistul fata de care s-a pus in miscare actiunea penala sau care fost trimis in judecata este pus la dispozitie, pana la solutionarea definitiva a cauzei. Incetarea raporturilor de serviciu ale politistului se dispune cand este condamnat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva", mai arata IPJ Cluj intr-un raspuns emis redactiei Ziar de Cluj.

Alexandru Muresan a fost sef al Serviciului Politiei Rutiere Cluj in perioada 2005-2011, iar din 2011 si pana in februarie 2013 a fost adjunctul sefului Politiei Judetene Cluj. In luna februarie a anului trecut, Muresan si-a reluat postul de sef al Politiei Rutiere Cluj.

Potrivit declaratiei de avere, politistul detine doua apartamente in Cluj-Napoca, trecute pe numele sotiei sale, un autoturism Fiat, un teren intravilan de o mie de metri patrati, cumparat de sotia lui in anul 2005. De asemenea, familia Muresan a castigat din chirii 8.600 de lei, in 2013. Pe de alta parte, datoriile la banci ale acestuia, potrivit ultimei declaratii de avere, se ridica la 140.000 de lei.

Alexandru Muresan a fost condamnat, saptamana trecuta, la doi ani si 11 luni de inchisoare cu executare pentru 2 infractiuni de inselaciune, 2 infractiuni de uz de fals si 5 infractiuni de fals in declaratii. De asemenea, a fost achitat pentru 2 actuni de fals in inscrisuri oficiale. Instata l-a mai obligat pe politist sa restituie catre BRD suma de 83.630 de euro, dupa ce a constatat ca acesta si-a falsificat adeverinta de venit pentru a contracta un credit de 250.000 de euro.

Conform rechizitoriului intocmit de procurorii Parchetului Curtii de Apel Cluj, care l-au trimis in judecata pe Alexandru Muresan pentru 11 infractiuni, intre care inselaciune si fals, prejudiciul cauzat de acesta, prin falsificarea unor declaratii de venit, este de 248.500 de euro si nu a fost recuperat.
Potrivit sursei citate, la inceputul anului 2008 Muresan a hotarat, impreuna cu sotia sa, sa cumpere un teren in Cluj-Napoca, pe care apoi sa construiasca o casa de locuit, ei gasind un teren pe strada Becas. Pentru achizitionarea terenului, cei doi au cerut un credit de 200.000 de euro de la o banca.

In cursul urmaririi penale, fostul sef al Politiei Rutiere Cluj a negat ca ar fi falsificat cele doua adeverinte, sustinand ca un consilier de clienti de la banca, S.L.M, care are calitatea de martor in dosar, ar fi falsificat adeverintele de venit, fara acordul sau, aceasta urmand sa obtina astfel niste bonusuri.

Comentarii

beton

09.12.2014 18:19

si stai ca vin prima de Craciun si de Pasti si alt Craciun si alt Pasti si de vacanta si spor de stres si cie mai sunt. 

potentu

10.12.2014 10:28

acest individ este un ticalos,dar mai ticalosi sunt sefii lui care lau protejat si il protejeaza inca cum mai este tinut un infractor in politie domnule petre toba ,sau nu cunoasteti situatia,si va spun ca acesta ia salar 5000 lei lunar nu 3000 cum ii trecut

PISTORIUS

10.12.2014 09:46

Poate ca sarbatorile astea il va prinde acasa ,dar urmatoarele le va petrece la Gherla cu gauazarii.

Adauga comentariu