DIN ACTELE DE VITEJIE ALE "BONŢIDENILOR LOCALI": "M-au aruncat în dubă plin de sânge”. "Atletul legii" de "locala" clujeană a primit 60 de zile de control judiciar după ce a bătut şi tâlhărit un cerşetor

La începutu lunii iunie 2020, un cerșetor din Cluj-Napoca a fost fost bătut de polițiștii locali ai municipiului Cluj-Napoca și apoi a fost abandonat cu mâna ruptă la marginea orașului. Acolo l-a găsit un șofer, care a chemat poliția națională. Fapta a ieşit la iveală, un an mai târziu, când foaiaatransilvană.ro, a dat publicităţii o filmare în care bătăuşii polițiștii locali îi dau cerșetorului 500 de lei pe peronul Gării Cluj, pentru a nu depune plângere. Abia atunci s-a trezit şi Poliţia Cluj să dea un comunicat în care să explice faptele:

”La data de 8 iunie 2020, poliția municipiului Cluj-Napoca – Secția 1 Poliție a fost sesizată de către un bărbat din municipiul Petroșani cu privire la faptul că, în timp ce se afla în Cluj-Napoca, asupra acestuia ar  fi fost exercitate acte de violență de către două persoane, ulterior, prin intermediul unui apel precizând că ar fi fost agresat de doi funcționari publici. 

În baza sesizării de la acea dată, au fost demarate cercetări în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și identificarea persoanelor care ar fi luat parte la starea conflictuală”.

Fără presiunea mass media, cazul se pare că ar fi rămas suspendat în cercetare până la prescrierea faptelor. Abia acum două zile, celi doi bătăuşi locali (şi se pare că şi tâlhari) din Cluj-Napoca au fost audiati şi apoi retniuţi de procurorii Parchetului de pe lânga Judecătoria Cluj-Napoca.

Unul dintre cei doi agenţi bătăuşi (şi se pare că şi tâlhari) din cadrul Poliției Locale Cluj-Napoca a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, scrie clujust.ro.

Bătrânul bătut cu sălbăticie anul trecut a relatat îm anchetă că a fost bătut de acest polițist local clujean și dus în afara orașului, după care i s-au luat actele, banii și telefonul. Totul sub ochii bovini şi lipsa de empatie şi înţelegere a abuzului care se comitea al colegilor acestuia.

Bonţidene, ce asistaţi mintal ai în subordine? Eşti mândru că se comportă aşa, ca nişte miliţieni de pe vremea lui Nea' Ceaşcă?

"M-au bătut la sediul Poliției Locale și erau toți colegii lui acolo și nu a zis unul, gata, l-ai omorât. Mi-a spart arcada, mi-a spart buza în două, am fost cusut la Urgență, la spital. M-au găsit doi copii minori că altfel eram mort. Ei au chemat SMURD-ul. Au fost polițiștii și mi-au luat declarații. Când m-au adus din pădure au venit și criminaliștii. Au luate actele de la medic. Nu puteam respira, eram mort. Cu buzele crăpate, dinții sparți.

M-au luat și m-au aruncat în dubă plin de sânge cum eram și m-au dus în pădure unde m-au aruncat. Acolo mi-au băgat mâna în buzunar și au luat tot, telefon și acte și câțiva bănuți, vreo 30 de lei. Telefonul mi l-a rupt acolo în fața mea. M-au lăsat acolo să mor să nu mai știe nimeni unde am cerșit”, se arată în dosarul instanței, conform sursei citate.

 

Adauga comentariu